• E oficial! Capitala intră în scenariul roșu, din această noapte. Astfel, ai nevoi de certificatul digital dacă mergi la restaurant, la terasă, la mall, la cinema, teatru sau competiții sportive.
  • În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.116 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.La ATI sunt 1.116 pacienți.
  • CNSU a modificat lista țărilor cu risc epidemiologic. Croația, Letonia și Austria au intrat în zona roșie în timp ce Grecia, Cipru și Norvegia au intrat în cea galbenă.
  • Este obligatoriu certificatul verde în 350 de localități din România. In 46 de orașe și municipii s-a trecut de incidenta de 3 la mia de locuitori.
  • Marele Câștigător al acestui an în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu, este Biserica de lemn din satul Urși din Vâlcea, România. Premiul e de 10.000 de euro.
  • Norvegia pune capăt restricțiilor anti-COVID. Astfel, de mâine, se redeschid cluburile de noapte, iar sectoarele culturale și sportive își vor putea folosi sălile la capacitatea maximă.
  • Pele a trecut prin momente grele în această lună. El a fost operat pentru îndepărtarea unei tumori la colon și a fost la terapie intensivă de două ori.
  • Asociația Cluburilor de fotbal din Europa critică dorința FIFA de a organiza Cupa Mondială la fiecare doi ani. Și Arsene Wenger,spune că propunerea ar aduce haos și aglomerare în calendarul competițional.
  • Iar dacă nu ai văzut de ceva timp un film bun, te anunț că azi începe „Noaptea Albă a Filmului Românesc”. Ai peste 40 de filme în 15 locuri din București și Cluj Napoca.

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA