• În București furtuna a venit din senin și, ca de obicei, mesajul RO Alert a ajuns mai târziu. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de vijelii puternice şi grindină, în 10 județe din România.
  • Guvernul a aprobat astăzi o investiție de aproape 3 milioane de lei pentru Centrul de Arși de la Târgul Mureș. Acesta va  avea 15 paturi de mari arși, 25 de săli de operație, o secție ATI cu 55 de paturi și o stație de sterilizare.
  • Peste 6000 de candidați din cei 8.300 care au fost prezenți, au obținut definitivarea în învățământul preuniversitar. Rata de promovare e de 76,06%.
  • Playstation 5 a devenit cea mai populară consolă de la Sony de până acum, cu 10 milioane de unități vândute de la lansare. Cel mai vândut joc a fost Spider-Man: Miles Morales, cu 6.5 milioane de copii.
  • Activista suedeză Greta Thunberg s-a vaccinat anti-covid. Activista de 18 ani a ținut să sublinieze că distribuția vaccinului este inegală.
  • Cel mai mare safir din lume a fost găsit accidental în curtea unei case din Sri Lanka. Valea comorii este estimată la 100 de milioane de dolari pe piața internațională.
  • Poți merge la UNTOLD chiar dacă nu te-ai vaccinat sau nu ai trecut prin boală. Trebuie doar să prezinți un test PCR negativ sau unul rapid.
  • Facebook a decis să oprească temporar vânzările pentru casca de realitate virtuală, Oculus Quest 2. Decizia a venit după ce un număr mic de utilizatori a avut iritații ale pielii din cauza spumei care atinge fruntea. Persoanele afectate vor primi versiuni modificate, de silicon.

Recomandări

BANI PENTRU UCRAINA
MARK SE DĂ PE MUZICĂ
CONTINUĂ PLOILE ÎN SPANIA
TINERII CONSUMATORI
HOUDINI? TU EȘTI?
MIGRAȚIE LA NIVEL RECORD