• 10,5 milioane de teste de salivă au ajuns în depozitele ISJ-urilor și vor putea fi folosite de elevi marți și miercuri. Kiturile sunt ambalate individual.
  • CNAS a publicat lista cu cei 3.800 de medici de familie care efectuează teste de covid. Te poți testa și la un alt medic decât cel la care ești înscris
  • Greva STB pare departe de a se încheia, după ce angajații au refuzat să negocieze cu șeful lor. Doar un sfert din mijlloacele de transport circulă.
  • Protestele din Bruxelles au degenerat în adevărate violențe. Manifestanții au atacat sediul Serviciului European de Acțiune Externă. Poliția a intervenit în forță.
  • Varianta Omicron ar putea infecta 60% din europeni până în martie, iar acest lucru ar putea aduce mai aproape finalul pandemiei de Covid, spune directorul OMS pe Europa
  • Antony Blinken discută, mâine, cu miniștrii de externe ai Uniunii Europene despre cum au decurs ultimele negocieri cu Rusia.
  • Parlamentul Italiei începe mâine votarea noului preşedinte al republicii, care îl va înlocui pe Sergio Mattarella, al cărui mandat se încheie pe 3 februarie.
  • Administrația Federală a Aviației din SUA a aprobat ca 45% din flota comercială să aterizeze în condiții de vizibilitate redusă cu ajutorul implentării tehnologiei 5G.
  • Simona Halep o întâlnește pe Alize Cornet, la ora 4, în optimile de finală de la Australian Open, iar Cîrstea o are ca adversară pe poloneza Swiatek.
  • Kanye West și nou lui iubită, Julia Fox, și-au făcut debutul pe covorul roșu, în calitate de cuplu, la Paris Fashion Week.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI