• Românii stau la cozi la întoarcerea din Bulgaria, țară abia intrată pe lista galbenă. Ne-am mișcat 50 de metri în 4 ore, scrie un șofer pe Facebook.
  • Un bloc cu 15 etaje a fost cuprins de flăcări într-o zonă rezidențială din Italia, la marginea orașului Milano. Peste 100 de pompieri, medici și polițiști au sărit în ajutorul familiilor care locuiesc în clădire. Nu există momentan informații despre victime.
  • Medicul Anthony Fauci sprijină vaccinarea elevilor din Statele Unite împotriva Covid-19. Varianta Delta a coronavirusului este extrem de contagioasă, iar numărul cazurilor din SUA este în creștere.
  • Israel a scăzut vârsta minimă la care adolescenții pot primi a 3 doză de vaccin, la 12 ani. Asta după ce trec 5 luni de la a 2-a doză.
  • Marele Premiu al Belgiei, de pe circuitul Spa Francorchamps, a fost încheiat, după doar 4 tururi completate, din cauza ploii. Piloții vor lua doar jumătate din puncte. Max Verstappen este câștigator, urmat de George Russell, Williams și Hamilton, pe locul 3.
  • Fabio Quartararo a câștigat Marele Premiu al Marii Britanii, disputat pe circuitul Silverstone, la MotoGP. Pentru francez este cea de-a cincea victorie a sezonului și ocupă prima poziție în clasamentul general al piloților.
  • Cristiano Ronaldo deschide un hotel de 31 de milioane de euro la Manchester. Va fi amplasat la intersecția străzilor Piccadilly și Newton, iar lucrările ar urma să se încheie în 2023.
  • Iubirea pentru modă nu are vârstă, iar Iris Apfel ți-a demonstrat asta. Celebra fashionistă împlinește astăzi 100 de ani.
  • Kanye West lansează în sfârșit noul album DONDA, pe platformele de streaming. A a fost amânat de mai multe ori, dar a apărut în cele din urmă pe Spotify și pe Apple Music în urmă cu câteva ore.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN