• 7 miniștrii nu l-au ascultat pe Cîțu.Nu au prezentat public execuția bugetară pe primele 6 luni ale anului.Cîțu spune acum, că va prezenta el un grafic ,cu execuția pe fiecare minister în parte.
  • Și tot el anunță un proiect pilot pentru persoanele care se vaccinează.AcEstea vor primi vochere în valoare de 100 de lei.
  • Avem 312 cazuri noi de Covid, cele mai multe într-o singură zi din 28 mai și până acum. Între timp vedem o scădere în cifele vaccinării. Doar 9033 de oameni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore.
  • Producția de cereale va fi de 34 de milioane de tone anul acesta, adică de 4 ori mai mult decât în 2007, potrivit estimărilor Clubului Fermierilor din România.
  • Este anchetă în Atena acolo unde procurorii cred că unele incendii au fost puse intenționat. Populația acuză autoritățile pentru felul în care au gestionat lupta cu focul.
  • Temperaturile pot ajunge la 48 de grade în centrul și sudul Italiei azi și mâine. Serviciul de Protecție Civilă atrage atenția că există riscul izbucnirii unor incendii.
  • Cazările pe litoral sunt ocupate în proporție de 50 la sută. Numărul rezervărilor în luna septemebrie este dublu față de anul trecut.
  • 28 de virusuri antice necunoscute științei, au fost găsite într-un ghețar tibetan…majoritatea fiind diferite de ORICARE dintre virusurile cunoscute în prezent de știință.
  • Angajații Google care lucrează de acasă ar urma să aibă salarii mai mici decât cei care revin la birou, potrivit Reuters.
  • Un film documentar despre viața lui Ennio Morricone care a decedat acum un an, a fost inclus la festivalul de film de la Veneția.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
APPLE ADUCE UN NOU MAGAZIN DE APLICAȚII