• O barcă în care erau 9 oameni s-a răsturnat în apele Dunării. Opt dintre ei au ieșit la mal, conștienți, dar un tânăr de 21 de ani e de negăsit. Conducătorul ambarcațiunii era băut.
  • România are al treilea cel mai mic salariu minim brut în euro din Uniunea Europeană și în 2021. Salarii mai mici decât în România se regăsesc doar în Ungaria și Bulgaria, iar cel mai mare salariu minim se încasează în Luxemburg.
  • Vaccinul Covid-19 de la Pfizer şi BioNTech are o eficacitate de doar 39% în fața tulpinii Delta, potrivit unui studiu. Vaccinul însă ajută la prevenirea formelor severe și a spitalizării.
  • Reprezentanții a peste 19.000 de farmacii private se plâng că farmaciile din Roma au fost astăzi luate cu asalt de oamenii care au nevoie de certificatele verzi tipărite.
  • Președintele Turciei a ațipit în timpul unui discurs ținut în fața partidului AKP. Vizibil obosit, Erdogan a închis ochii pentru un moment, dar a continuat imediat discursul festiv.
  • Certificatul digital COVID-19 va putea fi folosit în Slovacia ca bilet de intrare în magazine şi în locaţiile altor furnizori de servicii, conform unei legi votate astăzi de parlamentul de la Bratislava.
  • Autoritățile spaniole au decis să-și imunizeze populația împotriva Covid cu o a treia doză. Și Ungaria o va face, începând de la 1 august.
  • Pentru prima dată în istoria sa, Vaticanul a aratat documente detaliate, din care reiese că deține peste 5.000 de proprietăți în întreaga lume.
  • Meghan Markle și prințul Harry fac echipă pentru o carte bazată pe leadership și filantropie. Scrierea cărții face parte dintr-o afacerea estimată la 20 de milioane de dolari.

Recomandări

BANI PENTRU UCRAINA
MARK SE DĂ PE MUZICĂ
CONTINUĂ PLOILE ÎN SPANIA
TINERII CONSUMATORI
HOUDINI? TU EȘTI?
MIGRAȚIE LA NIVEL RECORD