- Salut, mi-aí dat viață, eu sunt Ion. Nu e Ion din poveste ci inteligența artificială cu care s-a conversat premierul Ciucă la începutul ședinței de guvern.
- Modulele de educație pentru sănătate, financiară, de mediu, rutieră, juridică sau antreprenorială, devin „teme” obligatorii în planurile-cadru și programa școlară, în noul proiect de lege al Educației.
- Comisia Europeană vrea permis de conducere digital valabil în întreaga UE, precum şi noi dispoziţii pentru a facilita aplicarea normelor de circulaţie la nivel transfrontalier.
- Comitetul Camerei Reprezentanților din SUA aprobă proiectul de lege care îi acordă lui Biden autoritatea de a interzice aplicația chineză de socializare TikTok în Statele Unite.
- Zendaya a încheiat un nou contract pentru sezonul 3 al serialului Euphoria, iar actrița va câștiga 1 milion de dolari pe episod, raportează GQ.
- Orașul viitorului, digitalizat se construiește în Berlin, pe un teren de 76 de hectare. Investiția se ridică la 600 de milioane de euro, iar ampenta la sol e de 1 milion de metri pătrați.
- Spectacol pe cer în această noapte. Jupiter și Venus vor părea că sunt aproape de a se atinge, în ciuda faptului că distanța dintre ele este de aproximativ 600 de milioane de kilometri.
- Utilizatori din întreaga lume anunță că TikTok funcționează cu sincope, că nu poate fi accesat sau are erori. Are legătura sau nu.. îți spun că Twitter a concediat luni 200 de angajați.
- Mobile World Congress îți prezintă un telefon pe care îl încarci complet în 9 minute jumătate.
- Anrealage uimește publicul la show-ul din toamna anului 2023 de la Paris. Linia lor de îmbrăcăminte a folosit lumini UV pentru a descoperi hainele sensibile la căldură și culorile lor adevărate.
TOP ARTICOLE
Partenerii noștri