• Premierul Marcel Ciolacu a intrat astăzi pe deplin în atribuții. A ținut ședințe de lucru cu mai mulţi miniştri și s-a întâlnit cu sindicaliştii din Educaţie.
  • Cele 4 seturi de alegeri de la anul pregătesc răspunsuri dure de la români. PSD și PNL au acum impreună doar 46% deci nu ar mai putea guverna dacă ar fi alegeri arată sondajul făcut de The Center, la comanda USR.
  • România este al doilea cel mai mare exportator european de cereale, cu peste 7 milioane de tone. Pe primul loc rămâne Franța – francezii exportă aproape dublu față de noi.
  • Înccep lucrările la gazoductul Tuzla – Podişor, cel care va transporta gaze extrase din Marea Neagră. Un proiect de aproape 500 de mil €.
  • 47% dintre localitățile din România nu au suficienți medici de familie, potrivit datelor Salvați Copiii.
  • Putin a acceptat invitaţia lui Recep Erdogan de a merge în Turcia, asta în ciuda mandatului de arestare pe numele său.
  • Papa Francisc a fost externat după ce a fost supus săptămâna trecută unei intervenţii chirugicale pentru o hernie abdominală.
  • Presa elenă te avertizează! Vămile sunt aglomerate. Timpul de așteptare poate ajunge la 9 ore.
  • Un grup de foşti angajaţi Twitter lansează o platformă socială rivală- Spill. Aplicația este deja disponibilă pentru iPhone.
  • Transalpina s-a deshis astăzi, dar doar pe un tronson de 25 de km și doar între 8 dimineața și 6 seara. Ai voie să mergi cu 30 de kilometri pe ora. Dacă ești sofer de tir nu ai voie pe acest drum.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK