Știrile de la ora 23:00, prezentate de Raluca Maniță, 23 noiembrie 2022

  • Rusia este stat sponsor al terorismului”, asta a decis Parlamentul European prin rezoluția adoptată azi.
  • România îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru a intra în Schengen, inclusiv în ceea ce priveşte politica de vize şi protecţia datelor, este concluzia misiunii din Olanda și alte țări , care a fost la noi în inspecție.
  • Comisia Europeană finanțează cu peste 380 de milioane de euro proiecte ecologice în întreaga Europă, inclusiv unul în România.
  • FMI a ajuns la un acord preliminar cu Ucraina, care deschide calea pentru un împrumut de până la 20 de miliarde de dolari.
  • USR și Forța Dreptei contestă la Curtea Constituțională legea care suprataxează contractele part-time.
  • Plătești mai mult la transportul pe cablu în Poiană. O urcare sau o coborâre simplă va costa 30 de lei pentru adulți și 20 lei pentru copii.
  • Romsilva scoate la vânzare aproape 31.000 de pomi de Crăciun. Preţul unui brad este între 15 şi 35 de lei, la fel ca şi în anii trecuţi.
  • Aproape 20 de milioane de atacuri prin troieni bancari au fost înregistrate în 2022, dublu față de anul precedent, anunță compania Kaspersky. Un nou tip de schemă de phishing a fost utilizată de Black Friday
  • G7 vrea să plafoneze prețul petrolului rusesc transportat pe mare la maximum 70 de dolari pe baril.
  • Sunt proteste violente în China la cea mai mare fabrică de iPhone-uri din lume cu peste 200.000 de angajați. Muncitorii au fost izolați în fabrică din cauza răspândirii coronavirusului.