• Curtea Constituțională a României a decis astăzi că tăierea pensiilor speciale ale parlamentarilor este neconstituțională. 6 voturi pentru și 3 împotrivă.
  • Asta deși Daniel Morar, unul dintre magistrații CCR, a părăsit sala de dezbateri, iar decizia nu se putea lua decât cu participarea tuturor judecătorilor curții.
  • NATO își va spori prezența în Marea Baltică susține Stoltenberg. Secretarul general al Alianței a declarat că acest lucru se va întâmpla dacă Suedia va depune o cerere.
  • Parlamentul European a votat, azi, rezoluţia prin care solicită acordarea statutului de ţară candidată la aderarea la UE Republicii Moldova.
  • Doar 270 de kilometri de autostradă din cei 438 prevăzuți în PNRR au șanse să fie terminați la termen, în august 2026, potrivit unei analize Asociația Pro Infrastructură.
  • Copiii din România au înregistrat, în doi ani de pandemie, întârzieri de învățare de 4-6 luni, arată un studiu McKinsey.
  • România va fabrica, la Ploieşti, rachete interceptoare de ultimă generaţie. Nu doar pentru apărare, ci şi pentru export, speră miniştrii cabinetului Ciucă.
  • Bursa la patru luni este în scădere de 2,6% pentru BET. Dinamica primelor 4 luni vine după creşteri de
  • Țara noastră este lider european la creşterea vânzărilor de automobile electrice cu un salt de 408% în primul trimestru.
  • Cetățenii UE pot primi despăgubiri din partea statului din cauza aerului prea poluat, susține avocatul Curții Europene de Justiție.
  • Eintracht Frankfurt și Rangers au câștigat in seara asta pentru un loc în finala Europa League. Frankfurt – West Ham scor 1 -0, Rangers Leipzig 3-1.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN