• Bursa de Valori București încheie prima săptămână din 2023 cu o creștere de 4%. Valoarea cumulată a capitalizării companiilor listate s-a apreciat cu 10 miliarde de lei.
  • Ministrul Educației reia bursele în străinătate pentru stagii de studii universitare, postoctorale și de cercetare.
  • BioNTech va începe testele pentru un vaccin împotriva cancerului, din septembrie. Compania vrea să livreze 10.000 de terapii pacienţilor, până la sfârşitul deceniului.
  • Procurorii americani lansează un site web pentru victimele fraudei Bankman Fried. În acest fel procurorii federali nu vor mai fi nevoiți să contacteze individual victimele.
  • 2023 ar putea trece fără o recesiune. Jonathan Golub, strategist la Credit Suisse, crede că sunt șanse foarte mici să avem o recesiune anul viitor.
  • 47,5% din spațiile de birouri din SUA au fost ocupate în 2022. Jumătate din gradul de ocupare al anului 2019.
  • BMW a dezvăluit cea mai recentă versiune a conceptului său auto numit i Vision Dee, în cadrul Salonului CES 2023.
  • Novak Djokovic a câștigat turneul ATP de la Adelaide ,după ce s-a impus în 3 seturi în fața lui Sebastian Korda, după două ore de joc.
  • Antimateria, o substanță care ar putea rezolva, pe viitor, situația energetică a planetei, e cel mai scump lucru pe care îl poți cumpăra în 2023 – un gram de antimaterie costă 62.500 de miliarde de dolari. Pe locul 2 e Stația spațială inernațională și apoi pe 3 un yaht placat cu aur.
  • Brad Pitt plănuiește să „facă un pas înapoi” de la Hollywood după ce a vândut pachetul majoritar de acțiuni al companiei de producție.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT