• Polițiștii din Galați au deschis un dosar penal pentru distrugere sau semnalizare falsă”, ucidere din culpă” şi vătămare corporală din culpă” în urma accidentului feroviar în care o persoană și-a pierdut viața, iar alte 3 sunt rănite.
  • UE vrea să devină independentă de China, aşa cum procedează și cu gazele naturale ruseşti, anunţă Josep Borrell.
  • Germania va fi paralizată luni. Sindicatele din transporturi organizează o grevă de amploare pentru majorarea salariilor.
  • Bulgaria cere negocieri Rusia-Ucraina: Situaţia devine „tot mai periculoasă şi înfricoşătoare”, spune vicepreședinta țării.
  • Cel puţin 2.000 de capete mumificate de berbeci datând din timpul dinastiei Ptolemeice, au fost dezgropate la templul lui Ramses al II-lea.
  • Elon Musk le-a oferit angajaților Twitter acțiuni în valoare de 20 de miliarde de dolari în firmă. Acest lucru arată deprecierea valorii platformei, după ce Musk a cumpărat-o cu 44 de miliarde de dolari.
  • Mamele care au obezitate pot împărtăși riscul afecțiunii cu fiicele lor, dar nu și cu fii lor, potrivit unui nou studiu.
  • Primul superiaht printat 3D este proiectat să fie invizibil” . Vasul va avea „aripi” din sticlă proiectate să oglindească mediul înconjurător.
  • Dacă te-ai gândit să-ți petreci vacanța în Tokyo, acum este momentul potrivit. Sărbătoarea tradițională Hanami celebrează venirea primăverii iar copacii de sakura și cireșii japonezi înfloresc.
  • Vremea se răcește accentuat de luni dimineață și până miercuri vor fi ploi, lapoviță și ninsoare, la munte urmând să se depună strat nou de zăpadă, potrivit ANM.

Recomandări

VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
ROMÂNII NU MAI ALEG STRĂINĂTATEA
CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?