• Cei care au venit azi la St. Giles au avut șansa de a vedea sicriul Reginei și de a-și aduce omagiu. Sicriul Reginei a fost mutat apoi în Catedrala St Giles. Mâine va pleca spre Londra.
  • Regele Charles și soția sa Camilla, regina consoartă, au participat în parlamentul scoțian la moțiunea de condoleanțe. Premierul scoțian a subliniat sprijinul Scoției pentru rege.
  • Rata inflației a ajuns la 15,3%, în luna august. Cele mai mari scumpiri: gaze (70%), cartofi (54%) și ulei (50%).
  • În România, Guvernul a pus în aplicare un sistem de plafonare a facturilor la gaze și electricitate pentru gospodării.
  • Iar România se află pe locul 2 în topul țărilor din UE care a produs cele mai multe biciclete în 2021, aprox. 2,5 milioane de unități, potrivit Eurostat.
  • Xi Jinping face prima călatorie prin Asia, dupa pandemie. Urmează să îl întânlească și pe Vladimir Putin.
  • Etherum va trece printr-o transformare majoră care va reduce consumul de energie necesară pentru crearea de noi monede și efectuarea tranzacțiilor cu 99,9%, potrivit dezvoltatorilor.
  • Simona Halep este în spital, după ce a suferit o operație la nas. Sportiva nu putea să respire bine.
  • Emma Răducanu, 83 WTA va participa la Transylvania Open, turneu defășurat la Cluj în octombrie.
  • Acum poți face saltul la cel mai nou update de software al sistemului de operare, iOS 16

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA