• Guvernul francez are în plan să reducă cu 10% consumul de energie al Franței în următorii 2 ani.
  • Consiliul European adoptă al 8-le pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. E vorba de noi interdicții de import din partea UE, în valoare de 7 miliarde de euro.
  • 93 de localități din nord-estul Ucrainei sunt eliberate din 21 septembrie. Armata Ucrainei a avansat cu 55 de kilometri adâncime în teritoriul ocupat de ruși.
  • Ministerul Economiei se modernizează. Alocă 1,84 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de programare şi de consultanţă software.
  • Premiul Nobel pentru literatură 2022 a fost câștigat de scriitoarea franceză Annie Ernaux. Nici una dintre cărțile sale, nu a fost tradusă în română.
  • Legat de „ce am spus despre toleranță zero” față de plagiat „nu se referă la trecut, se referă la viitor, spune Iohannis la o conferință în Praga.
  • Recolta de cereale a Ucrainei ar putea să scadă la jumătate în 2023 comparativ cu 2022, arată cifre oficiale de la Kiev
  • Azi s-a deschis Salonul Auto Bucureşti la Romexpo unde vei putea admira o parte dintre noutăţile sezonului 2022 – 2023.
  • Echipele românești din Conference League, FCSB și CFR Cluj, continuă în deplasare, la Praga, în etapa a 3- a competiției.
  • La ce ai renunța ca să scapi de stres? Un studiu pe 2 mii de oameni arată așa – – 45% ar renunța la MÂNCARE, CUMPĂRĂTURI – 35%, SALARIUL PE O LUNĂ – 28%, SEX – 26% și PLANURI CU PRIETENII – 22%

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK