• Performanță pentru echipa României la Campionatele Europene de înot pentru juniori. Naționala României a câștigat aurul la ștafeta de 4×100 m liber.
  • Țara noastră nu are în plan un scenariu al austerității, a declarat Klaus Iohannis mai devreme.
  • Numărul cazurilor de COVID-19 în Franţa urmează să depăşească 200.000 în 24 de ore, a anunţat ministrul francez al Sănătăţii.
  • Doi dintre cei mai importanți miniștri britanici, cel al Sănătăţii şi cel al Finanţelor, au demisionat explicând că şi-a pierdut încrederea în premierul Boris Johnson.
  • NATO nu preconizează să desfăşoare întăriri în Suedia şi în Finlanda, anunţă Mircea Geoană.
  • Șefi de stat din 39 de țări au semnat astăzi Declarația de la Lugano privind reconstrucția Ucrainei. Întregul proces va fi condus de Ucraina, în parteneriat cu ceilalți semnatari.
  • Parlamentul rus a aprobat două proiecte de lege care ar permite guvernului să oblige companiile să furnizeze armatei bunuri și angajații să lucreze ore suplimentare pentru a sprijini economia de război.
  • Oraşul Sloviansk din estul Ucrainei, este vizat de un bombardament „masiv”, a anunţat primarul, făcând apel la locuitori să stea la adăpost.
  • Clubul de fotbal Paris Saint-Germain a oficializat numirea antrenorului francez Christophe Galtier, în locul argentinianului Mauricio Pochettino.
  • Novak Djokovic s-a calificat în semifinale la Wimbledon, după un meci care a durat 215 minute impotriva italianului Jannik Sinner.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD
AVOCATUL TODD BLANCHE: „DONALD TRUMP ESTE NEVINOVAT”
XXX FĂRĂ NECUNOSCUTE