Știrile de la ora 7.00, prezentate de Mihaela Măncilă, 28 aprilie 2021

  • În această dimineață, începând cu ora 9:00, are loc ședința Consiliului General în care se dezbate bugetul Capitalei pe anul în curs. Viceprimarul Horia Tomescu a anunțat aseară pe Facebook că USR Plus nu votează bugetul.
  • Astăzi, ajung în țară, 87 de mii 600 de doze de la Moderna. Până acum, am primit peste 630 de mii.
  • Avem peste 3,1 milioane de persoane vaccinate anti-covid. Dintre acestea, 1,8 milioane au primit ambele doze. Până acum s-au administrat peste 5 milioane de vaccinuri.
  • CDC anunță că în America persoanele care s-au imunizat complet nu mai sunt obligate să poarte masca în aer liber, când merg cu bicicleta, aleargă sau la întâlniri cu un număr mic de persoane. În schimb, la concerte, evenimente sportive sau în grupuri cu multe persoane masca rămâne obligatorie.
  • Președintele Klaus Iohannis cere liderilor PNL să ia măsuri politice în cazul primarului de la Iași. ”Dacă nu o vor face, în următoarele zile voi avea o discuție”, spune Iohannis. Mihai Chirica este pus sub acuzare de procurorii DIICOT într-un dosar de înșelăciune cu un teren al primăriei Iași.
  • Tesla a anunțat că a obținut profit din vânzarea monedelor bitcoin, pe care le-a cumpărat în februarie. A vândut active digitale în valoare de 272 de milioane de dolari în primele trei luni ale anului și a obținut un profit de 101 milioane de dolari de pe urma acestora.
  • Vila fondatorului site-ului pentru adulți, PornHub, a fost cuprinsă de flăcări. Peste 80 de pompieri s-au luptat să stingă incendiul. Vila lui Feras Antoon din Montreal costă 20 de milioane de dolari și are 21 de camere, 7 băi și 9 garaje.
  • Regina Elisabeta a II-a a avut prima apariție publică după înmormântarea Prințului Philip. Ieri, a participat la o videoconferință cu ambasadorii Letoniei și Coastei de Fildeș. Regina a apărut zâmbitoare, îmbrăcată cu o rochie înflorată.
  • Real Madrid și Chelsea, au făcut egal, 1 la 1, în meciul tur din prima semifinală din Champions League. Pulisic a deschis scorul pentru Chelsea, iar Benzema a egalat. Returul se joacă peste o săptămână, pe Stamford Bridge.
  • Iar astăzi, de la ora 22:00, este meciul tur din a doua semifinală a Champions League. PSG întâlnește Manchester City pe Parc des Princes.