• Ne așteptăm ori la o nouă stare de urgență, ori la obligativitatea green pass-ului. Azi va avea loc o şedinţă cu toţi responsabilii în gestionarea pandemiei pentru a decide noi restricții, este anunțul făcut de președinte. ”Este alarmantă lipsa de acţiuni concrete din partea autorităţilor şi cifrele o confirmă”, a mai spus Klaus Iohannis.
  • Secretarul american al Apărării a ajuns în România. Lloyd Austin se va întâlni cu Ministrul Apărării Nicolae Ciucă, și cu Președintele Klaus Iohannis. Vizita întărește relația cu țările supuse presiunii ruse în regiunea Mării Negre. „România face aproape tot ceea ce am putea cere unui aliat NATO” spune șeful Pentagonului.
  • Elevii vor învăța educație juridică, antreprenorială și financiară în școli, începând de anul viitor. Proiectul de lege a fost aprobat de senat și urmează să fie promulgat de Klaus Iohannis și publicat în monitorul oficial.
  • Patriarhia Română va organiza de mâine tradiționalul pelerinaj de „Sf. Dimitrie cel Nou”, asta în timp ce România se apropie de pragul de 20.000 de infectări zilnice. Evenimentul va dura o săptămână
  • O nouă mutație a Sars-Cov-2, varianta Delta AY.4.2, a fost descoperită în Marea Britanie la un băiat care se întorcea din Republica Moldova. Experții spun că noua varianta este mult mai contagioasă decât varianta Delta.
  • Google a lansat azi noapte telefoanele Pixel 6, dotat cu cipul Titan 2, care ajută la protejarea atacurilor cibernetice. Prețul pentru Pixel 6 este de 600 € iar versiunea Pro costă 900 €.
  • Emma Răducanu excelează nu doar pe teren, ci și în modă. Jucătoarea de tenis în vârstă de 18 ani a fost denumită noul ambasador Dior. Propunerea a venit odată cu apariția sa la premiera „No time to die”, unde aceasta a purtat o rochie argintie din noua colecție a brandului
  • Harry Styles intră în universul Marvel. Îl vei vedea în seria „The Eternals” în rolul lui Eros, fratele lui Thanos.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
EMMA STONE ÎȘI DEZVĂLUIE NUMELE REAL
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE