Ştirile de la ora 7:00, prezentate de Oana Despa, 6 iulie 2021

  • Renate Weber și-ar putea relua astăzi atribuțiile în calitate de Avocat al Poporului, după ce va fi publicată în Monitorul Oficial motivarea CCR cu privire la decizia de neconstituționalitate a revocării ei din funcție.
  • Boris Johnson le promite englezilor că, de pe 19 iulie, vor renunța la masca de protecție, se vor redeschide restaurantelor care încă sunt închise și evenimentele vor fi fără limită de persoane. O decizie va fi luată pe 12 iulie, în funcţie de situaţia epidemiologică.
  • Parlamentul European va întocmi un raport prin care va solicita ca Bulgaria și România să fie primite în Schengen. Săptămâna aceasta, deputații europeni vor dezbate să fie ridicate controalele la granițele celor două țări.
  • Biserica Ortodoxă din Rusia le transmite credincioșilor că oricine refuză să se vaccineze face un păcat pentru care va trebui să se căiască tot restul vieții. ”Păcatul este să te gândești la tine și nu la celălalt”, spune Mitropolitul Hilarion.
  • Este posibil ca puștiul tău să dea admiterea la liceu înainte de Evaluarea Națională, acolo unde cererea depășește oferta. Este una dintre modificările aduse de proiectul România Educată.
  • „Mândrie și prejudecată”, de Jane Austin va beneficia de o adaptare gay. Romanul scris la începutul secolului XIX este foarte relevant pentru moravurile comunității gay, a explicat scenaristul Kim Booster.
  • Dacă îți planifici o călătorie în Italia, să știi că de azi angajații aeroporturilor intră în grevă. O parte dintre zboruri au fost deja reprogramate, dar tot sunt așteptate întârzieri sau anulări.
  • Cargo-ul navei Dragon a SpaceX se întoarce pe Pământ. Lansarea de pe Stația Spațială are loc în această după-amiază17.45,iar cele peste două tone de materiale și probe adunate vor ateriza în Oceanul Atlantic două zile mai târziu.
  • Italia și Spania se întâlnesc, astăzi, de la ora 22, în prima semifinală a Euro 2020. Iar mâine seară, Anglia se va înfrunta cu Danemarca.