Știrile de la ora 8:00, prezentate de Mihaela Gîrbea, 12 noiembrie 2021

  • În ultimile 24 de ore, peste 82.000 de persoane s-au vaccinat în România. Puțin peste 25.000 au primit prima doză.
  • Astăzi la ora 11.00 , PNL întră în sedința biroului politic national, după 4 zile de negocieri pe programul de guvernare cu PSD. Liberalii au decizia finală dacă fac sau nu un acord politic cu PSD.
  • Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat 2 tratamente împotriva COVID 19. Acestea sunt pe bază de anticorpi monoclonali.
  • Primele luminițe de Crăciun au fost aseară montate în Piața Constituției iar restul decorațiunilor vor fi montate până la sfârșitul lunii noiembrie. Primarul Nicușor Dan spune că a redus cheltuielile. Ce se făcea în trecut cu 9 milioane de lei, face anul ăsta cu 1 milion.
  • Angajații de la stat vor avea testare gratuită timp de 60 de zile, în limita a 10 teste pe lună. Sunt acceptate testele autorizate, din farmacii sau de la medicul de familie, care au valabilitate de 48 ore.