• Green Pass-ul va fi obligatoriu de luni, acolo unde rata de infectare depășește 3 la mia de locuitori. Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Bragadiru sunt printre orașele care au depășit deja acest prag.
  • Și copiii cu vârsta de peste 6 ani vor avea nevoie de certificatul verde pentru a merge în spațiile publice, acolo unde rata de infectare trece de 3 la mia de locuitori.
  • Cei patru bărbaţi reţinuţi în urma scandalului de la Suceava, vor fi cercetați sub control judiciar. Ministrul de Interne, Lucian Bode, spune că lemnul din pădurea respectivă era exploatat legal.
  • Alegerile parlamentare din Rusia au fost ținta a trei atacuri cibernetice majore, pornite de țări străine. E acuzația pe care o face Comisia Electorală de la Moscova, fără să facă nominalizări.
  • Peste jumătate de milion de italieni au semnat petiția pentru legalizarea canabisului, suficiente pentru a declanșa un referendum. Inițiatorii vor să fie legalizată creșterea plantelor, doar în scopul utilizării personale, precum și micșorarea pedepselor pentru alte ilegalități care includ marijuana.
  • Înotătorul român Robert Glinţă a stabilit un nou record naţional în proba de 50 de metri spate, la Napoli. Acesta a câştigat finala, cu 23 de secunde și 3 sutimi, în faţa americanului Coleman Stewart.
  • Armin van Buuren nu mai vine la București, pe 25 septembrie. Sound of Bucharest nu se mai ține din cauza creșterii bilanțului covid. E reporgramat pentru 2022.
  • România a luat două medalii de argint la Campionatele Europene de gimnastică aerobică. Echipa de seniori a terminat pe locul 2, la fel ca tricolorii mici. România va avea 14 sportivi în finalele individuale de astăzi.
  • Și tot astăzi se decernează în Los Angeles, premiile Emmy. Serialele The Crown și The Mandalorian conduc topul nominalizărilor în acest an.
  • Iar la ora 11.00 ,Baletul Operei Naţionale Bucureşti organizează o microstagiune de balet pentru copii, care debutează cu spectacolul „Coppelia”.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT