- Ministrul interimar al Justiției, Lucian Bode, va suspenda procedura de numire pe posturile de conducere vacante din DNA și DIICOT, începută de către Stelian Ion. Asta pentru că, spune ministrul, o astfel de procedură nu se poate derula în mandatul unui interimar.
- Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată. Spania iese din zona roșie, însă se adaugă state precum Austria sau Emiratele Arabe Unite. Lista va intra în vigoare în 5 septembire la miezul nopții.
- România are 16 universități în topul Times Higher Education 2022. Academia de Studii Economice din București ocupă primul loc al universităților românești, dar la coada clasamentului, după locul 500.
- Astăzi se așteaptă ca talibanii să anunțe un nou guvern în Afganistan, pe măsură ce haosul din țară s-a adâncit. Experții spun că prăbușirea economică este iminentă.
- Italia ar putea cere obligativitatea vaccinări pentru toată lumea. Asta a declarat pentru Reuters Mario Draghi, prim-ministrul Italiei.
- În New York a fost declarată stare de urgență după inundațiile cauzate de Uraganului Ida. Metroul s-a închis, iar rutele feroviare și aeriene sunt suspendate.
- Adminstrația Federală de Aviație a anunțat că a deschis o investigație după zborul lui Sir Richard Branson către Spațiu, pentru că avionul ar fi deviat de la traseu. Virgin Galactic se apără, însă avioanele companiei nu mai pot zbura până la finalizarea investigației.
- Cristino Ronaldo va purta tot tricoul cu numărul 7 la Manchester United. Pentru a-și recupera banii investiți în transferul lui Ronaldo, Manchester United ar trebui să vândă peste 2 milioane de tricouri cu numele său.
- Trupa ABBA s-a reunit şi va lansa în noiembrie un nou album după o pauză de 40 de ani, iar surprizele nu se opresc aici. ABBA va susţine anul viitor un concert digital, cu holograme, la Londra.
- Iar dacă ești fan al serialului „La Casa de Papel” pregătește-ți popcornul pentru că astăzi va fi lansat primul episod din ultimul sezon.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă Ziarul Financiar