• De la ora 14:00 are loc o nouă ședința de guvern în care se va stabili cadrul instituţional și financiar de gestionare a fondurilor europene din PNRR. Asta, după ce au trecut deja 7 zile de când am primit prima tranșă de bani.
  • Nu mai sunt suficiente teste de salivă în școli pentru săptămâna viitoare. Sorin Ion, secretarul de stat al Ministerului Educației spune că următoarea tranșă de 7 milioane de teste ar putea suferi o ușoară întârziere.
  • Federația Română de Șah anunță pentru 2022 două proiecte majore. Concret, anul viitor vor fi accelerate demersurile pentru a introduce șahul în școli în cadrul proiectului “Educație prin șah”.
  • Țările Uniunii Europene ar putea să limiteze la nouă luni durata certificatelor COVID pentru călătoriile în interiorul blocului comunitar, au declarat surse Reuters.
  • Guvernul Austriei a prezentat proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie. De la 1 februarie anul viitor, cei care nu vor să se vaccineze vor primi amenzi de 600 de euro la fiecare 3 luni.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA