Știrile de la ora 9.00, prezentate de Andrei Tomescu, 1 mai 2021

  • 1 Mai vine cu vreme frumoasă și caldă, în toată țara. Temperaturile maxime vor ajunge, la prânz, până la 29 de grade Celsius.
  • Dacă nu ai reușit, încă, să-ți faci cumpărăturile de Paște, să știi că ai timp suficient. Hipermarketurile vor fi deschise până diseară, la ora 18:00.
  • Și tot la 18.00, Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge la aeroportul Otopeni, adusă de delegația României. Va fi împărțită, apoi, în fiecare biserică din țară.
  • Al doilea Paște în pandemie vine cu restricții mai puține. Poți merge la slujba de Înviere și ai voie să circuli, la noapte, fără declarație pe propria răspundere. Dar ai grijă! Nu te poți duce la petreceri cu prietenii.
  • Dacă ești la mare, în acest weekend, n-ai voie să circuli după ora 22.00 decât dacă te duci la Înviere. Cluburile sunt închise, poți mânca doar la terase, iar magazinele au program până la ora 21.00.
  • Am depășit 3.300.000 de persoane imunizate, peste jumătate dintre ele cu ambele doze. Ieri au fost aproximativ 79.000 de români vaccinați în 24 de ore.
  • Premierul este optimist. Florin Cîțu spune că, în ritmul actual, vom ajunge la 5 milioane de persoane vaccinate, până la 1 iunie. Dar încă nu am ajuns la 100 de mii de persoane imunizate pe zi.
  • Al Qaeda declară război Statelor Unite, dacă America nu își retrage trupele din toate zonele islamice. Joe Biden a anunțat că până pe 11 septembrie, militarii americani vor pleca din Afganistan.
  • Un cutremur cu magnitudinea de 6,8 s-a produs, în această dimineață, în apropiere de Fukushima. Seisemul s-a resimțit foarte puternic și la Tokyo.
  • Iar Apple a vândut cele mai multe telefoane cu 5G din lume, în primul trimestru al anului, peste 30% din totalul pieței.