Klaus Iohannis îți spune că tendința infectărilor cu noul coronavirus este de scădere și nu intenționează să promoveze instituirea unei carantine la nivel național după alegeri.
Și tot președintele țării ne anunță că primul set de vaccinuri împotriva Sars Cov 2 ajunge în România la începutul anului 2021.
Aproape 2.000 de studenți voluntari vor lucra alături de medici în secțiile ATI pentru pacienții COVID-19. 720 sunt deja repartizați în 25 de județe.
Liderii europeni fac planuri pentru deschiderea sezonului de schi.Franța a anunțat deja că, cel mai probabil,din ianuarie se va putea merge la schi și în Italia se fac presiuni asupra guvernului să permită redeschiderea stațiunilor de schi înainte de Crăciun.
Britanicii îmblânzesc carantina pentru câteva zile în preajma Crăciunului.Vor să se permită reuniunile de familie, dar restrânse, şi numai pe o perioadă limitată, de maximum 5 zile.
Germania,în schimb,prelungește restricțiile pentru combaterea pandemiei.Barurile și restaurantele rămân închise cel mai probabil până la începutul lunii ianuarie,anunță cancelarul Angela Merkel.
Și fii atent,testele rapide pentru Covid-19 ar avea o sensibiltate de până la 100 de mii de ori mai mare dacă ar folosi cristale minuscule de diamant decât aur pentru a detecta infecția ,ne anunță cercetatorii de la University College London .
The Weeknd este foc și pară pentru că nu are nici măcar o nominalizare la Grammy.Artistul spune că Premiile Grammy rămân corupte.
Trump își face de cap…cât mai poate.L-a grațiat pe fostul lui consilier pe securitate națională, Michael Flynn, care a pledat vinovat că a mințit FBI-ul în cadrul anchetei cu privire la amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016.
Știi că într-o zi de 26 noiembrie 2003 a fost ultimul zbor al avionului Concorde.