• Cu o lună și jumătate de întârziere, directiva europeană- single use plastic, prin care fiecare țară membră trebuie să reducă din cantitatea de plastic folosită, ar putea să se aplice și la noi. Ordonanța va fi discutată în ședința de Guvern de la ora 13.
  • Ludovic Orban își depune, astăzi, la ora 18, candidatura pentru un nou mandat în fruntea Partidului Național Liberal.
  • Iar începutul noului an școlar se discută mâine la guvern. Masca va fi obligatorie, spune Cîmpeanu.
  • Datoria publică a României a depășit 50 la sută din PIB. Nu e o problemă, spune noul ministru de Finanțe: România se împrumută pentru că trebuie să o facă, nu de dragul de a se împrumuta. E justificarea sa.
  • Fostul preşedinte afgan, Ashraf Ghani, refugiat în Emiratele Arabe Unite, le-a adresat un mesaj video compatrioţilor săi, în care a declarat că a părăsit țara pentru a preveni vărsarea de sânge şi a negat că ar fi luat cu el o mare sumă de bani.
  • Joe Biden nu crede că retragerea din Afganistan a fost un eșec. Haosul din țară era inevitabil după plecarea trupelor americane.
  • Statele Unite încep să facă doza a treia de vaccin anti COVID, din 20 septembrie. După 8 luni de la rapel, oricine poate să își facă doza 3.
  • Noul Duster poate fi deja comandat. Prețul de pornire este de 14.100 de euro. Primele livrări încep în septembrie.
  • Simona Halep a anunțat că se retrage din turneul de la Cincinnati din cauza unei accidentări la șold. Ar fi prea riscant să joacă și vrea să fie la capacitate maximă pentru US Open, spune Simona.
  • Roverul Perseverance face non stop fotografii pe Marte. Iar ca să le stocheze pe toate 125.000, NASA a folosit Google.

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
IA MISS-UL LA 60 DE ANI
ROMÂNII NU MAI ALEG STRĂINĂTATEA
CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.