Vaccinul anti-Covid produs de Pfizer și Biontech a fost aprobat și în Statele Unite ale Americii. Îți reamintesc că vaccinul se administrează deja în Marea Britanie
Advertisment
Dacă îți petreci weekend-ul la munte sau vrei să mergi la ski de sărbători, să știi că telecabinele şi gondolele vor funcționa la 50% din capacitate
Mall-urile și supermarket-urile din București vor limita accesul persoanelor, pentru a evita aglomerația, a declarat prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu
Recomandări
În schimb, programul magazinelor s-ar putea prelungi până la ora 23:00, în ajunul sărbătorilor. O decizie va fi luată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență
Au fost reluate lucrările la gazoductul Nord Stream 2, care urmează să transporte gaz natural din Rusia direct în Germania
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a admis că negocierile cu Uniunea Europeană privind relaţiile post-Brexit s-ar putea încheia fără acord
Şapte militanţi de extremă-stânga, care ar fi pregătit acțiuni violente împotriva forţelor de ordine, au fost reținuți în Franța
60% dintre austrieci ar fi avut Covid fără să aibă simptome, potrivit unui studiu privind nivelul de anticorpi al populaţiei
Un fenomen astronomic foarte rar va avea loc pe 21 decembrie. Atunci Jupiter și Saturn se vor apropia atît de mult încât vor oferi privitorilor imaginea unei planete duble
Robert Lewandowski, Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo se luptă pentru trofeul FIFA „The Best”, care va fi decernat pe 17 decembrie
Partenerii noștri