• Curtea Constituțională decide acum dacă legea stării de alertă este sau nu constituțională.
  • Tot astăzi, PSD stabilește dacă depune moțiune de cenzură. De câteva luni, opoziția amenință că dărâmă guvernul Cîțu, dar până acum n-a făcut niciun gest concret.
  • Președintele Israelului, Reuven Rivlin, vine în vizită în România. E însoțit de o delegație de 60 de oameni de afaceri și se va întâlni cu președintele Iohannis și premierul Cîțu.
  • Naționala olimpică a României va juca al doilea meci din turneul preolimpic din Spania, împotriva Australiei, de la ora 21:00.
  • Avem prea puțini consilieri școlari, spune ministrul educației Sorin Cîmpeanu. În prezent sunt doar 2.500 de consilieri pentru 3 milioane de elevi. Media este de un consilier la 1.200 de elevi.
  • FDA a aprobat primul medicament care tratează cauzele Alzheimerului.
  • România este la un pas de implementarea tehnologiei 5G. Proiectul de lege a fost aprobat de senat și așteaptă să fie promulgat de Iohannis.
  • Industria HoReCa din Bucureşti estimează câștiguri de 3,6 milioane de euro ca urmare a celor patru meciuri Euro 2020. Pe de alte parte pandemia va aduce pierderi estimate la peste 10 milioane de euro.
  • Utilizatorii de iPhone vor putea să folosească în continuare iOS 14 și după lansarea noii versiuni din toamnă. E prima dată când Apple va oferi update-uri de securitate pentru o versiune mai veche de iOS.
  • A avut loc prima nuntă transmisă în direct pe platforma audio Clubhouse. Peste 26.000 de oameni au ascultat ceremonia unui cuplu. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul aplicației.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL
AL TREILEA AUR PENTRU POPOVICI