• Parlamentarii au finalizat amendamentele depuse la legea privind obligativitatea certificatului verde. Tot personalul din instituţiile de stat, centrale şi locale, trebuie să fie vaccinat. De asemenea, vizaţi sunt şi profesorii, medicii, inclusiv cei din privat.
  • Ministerul Educației cere lămuriri cu privIre la testare. Cîmpeanu vrea să știe dacă testele de saliva pot fi făcute de părinți, acasă, sau dacă este nevoie de acordul acestora pentru efectuarea lor în școli.
  • Procurorii DNA nu mai pot ancheta abuzul în serviciul dacă acesta nu vizează persoane cu calități speciale sau dacă paguba este mai mică de 200.000 de euro. Este decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
  • Aeroportul Internațional Brașov ar putea fi dat în folosință peste un an. Asta spun reprezentanții Consiliului Județean Brașov. Lucrările sunt treminate în proportie de 70-80%.
  • Austria este prima țară europeană care începe vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, chiar dacă EMA încă nu a aprobat serul pentru această categorie de vârstă.
  • Aproximativ 3.600 de cuvinte nou apărute în limba română au fost introduse în DOOM 3. Printre acestea se regăsesc „remedial“, „selfie“ şi prof“.
  • Elon Musk a supărat băncile. JPMorgan a dat în judecată Tesla și cere daune de 162 de milioane de dolari pentru încălcare unui contract.
  • Lady Gaga spune că pentru rolul său din House of Gucci, a studiat și copiat comportamentul pisicilor, al vulpilor și al panterelor.
  • Campioana Europei, Italia, nu a reușit să câștige împotriva Irlandei de Nord. Scorul a fost de 0-0, în preliminariile Mondialului din 2022 și prin urmare va merge la baraj.

Recomandări

S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
SISTEMUL „TYCHE" ÎȚI PUNE DIAGNOSTICUL
CE FACI CU CEL MIC ÎN MINIVACANȚĂ?
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
UE VREA NOI REGLEMENTĂRI PENTRU TIKTOKLITE
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD