• Încă o tranșă de vaccin de la Pfizer a ajuns azi în România. Este vorba despre 725.400 de doze. Este cea mai mare tranșă de până acum.
  • Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, susține o conferință de presă despre cât de sigure sunt spitalele din țară.
  • Iar de la ora 14:00, premierul Florin Cîțu discută despre campania de vaccinare cu reprezentanții Asociației Orașelor și Municipiilor din România. La discuție mai participă Valeriu Gheorghiță și Andrei Baciu.
  • Între timp, am depășit 3 milioane de români vaccinați, mai mult de jumătate dintre ei cu ambele doze. Ieri am avut peste 77.000 de persoane imunizate în 24 de ore.
  • Românii care se întorc în țară de Paște ar vrea să plece înapoi vaccinați. Ei cer ca în aeroporturile din România să fie deschise centre în care să se poată imuniza. I-au scris până și președintelui Iohannis.
  • Un studiu MIT spulberă recomandările de distanțare socială. La interior, riscul de infectare este același, indiferent de distanța la care stai, deci multe spații mari au fost închise degeaba. Iar în aer liber sunt cele mai puține cazuri de transmitere.
  • China lansează joi primul modul pentru propria stație spațială. Beijingul vrea cA aceasta să devină funcțională până în iunie, pentru a putea duce și astronauți pe ea.
  • Sorana Cîrstea este campioană la Istanbul. Ea a câștigat al doilea turneu WTA din carieră, după ce a învins-o pe Elise Martens, în două seturi, 6 la 1, 7 la 6. Sorana va primi 29.200 de dolari și 280 puncte WTA.
  • Astăzi se împlinesc 35 de ani de la explozia reactorului 4, al Centralei Nucleare de la Cernobîl. Este considerat cel mai grav accident din întreaga istoria energiei nucleare.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN