• De luni vor intra în vigoare noile restricții aprobate de CNSU, printre care se numără masca obligatorie în spații publice închise și deschise, carantină de noapte pentru persoanele nevaccinate și certificat verde la intrarea în mall-uri.
  • PNL și UDMR au bătut palma pentru guvernare. În weekend fac programul și până luni își împart ministerele și stabilesc titularii de portofolii. Iar joi e posibil ca Ciucă să meargă pentru votul de încredere în Parlament.
  • Florin Cîțu îl trimite pe Nicolae Ciucă să negocieze pentru voturile din parlament. Întrebat dacă negociază și cu USR, șeful liberalilor spune că e treaba premierului desemnat să discute cu parlamentarii.
  • Vremea începe să se răcească în mai multe zone ale țării, iar temperaturile se vor apropria de cele normale ale acestei perioade din an. Temperaturile maxime se vor situa între 13 – 19 grade Celsius
  • Aproape unul din cinci vehicule vândute în Uniunea Europeană în trimestrul al treilea a fost un model electric, în condiţiile în care vânzările acestora au continuat să crească, iar cele de vehicule convenţionale să scadă, potrivit datelor publicate de Asociaţia Europeană a Producătorilor de Automobile.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ