• Astăzi vei afla o decizie pe ordonanța de urgență la energie, după ședința de coaliție de la ora 17.00. PSD va prezenta propunerile pentru reglementarea pieței de energie.
  • Dacă ai simptome de COVID și vrei să te testezi, să știi că au fost deschise 28 de centre de testare PCR, pe lângă marile spitale din București.
  • Pentru a cincea zi consecutivă greva STB continuă în București după ce negocierile au eșuat. Doar o parte din șoferi au ieșit pe traseu. O nouă rundă de negocieri este așteptată astăzi.
  • SUA își întărește, prin vocea lui Blinken, amenințările la adresa Rusiei. Dacă o singură forță militară intră în Ucraina, Statele Unite vor reacționa puternic.
  • China a trimis duminică 39 de avioane de război în zona Taiwanului, la o zi după ce marinele americane și japoneze au făcut o demostrație masivă de forță în Marea Filipinelor.
  • Câteva mii de americani au manifestat, duminică, la Washington, față de obligativitatea vaccinării anti-COVID-19 în numele libertăţilor, copiilor şi convingerilor religioase, transmite AFP.
  • Administrația Federală a Aviației din SUA a aprobat ca 45% din flota comercială să aterizeze în condiții de vizibilitate redusă cu ajutorul implentării tehnologiei 5G.
  • Iar în sport Sorana Cîrstea joacă astăzi în optimile de finală ale Australian Open. Jucătoarea noastră o înftuntă pe Iga Swiatek, nu mai devreme de ora 08:30.
  • Designerul francez Thierry Mugler a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 73 ani. El a râmas în istoria modei pentru modelele cu umerii largi și croiala ascuțită, care se inspirau din glamourul anilor 1940 și 50.
  • 24 ianuarie 1862 este ziua în care Bucureștiul devine capitala Principatelor Unite. Tot atunci a fost constituit și primul Parlament al țării.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN