• Rata de infectare a rămas sub trei la mia de locuitori, în București. Azi se discută redeschiderea restaurantelor la interior și a sălilor de spectacole. O decizie ar urma să fie anunțată după ședința Comitetului pentru Situații de Urgență, care va avea loc de la ora 11.
  • E doliu național azi, în Israel, în memoria celor 45 de oameni care au murit în timpul busculadei de la pelerinajul religios.
  • 60.000 de români s-au vaccinat împotriva coronavirusului în Sâmbăta Mare. Au fost raportate 54 de reacții adverse.
  • Italia accelerează și ea campania de vaccinare. A trecut de 20 de milioane de doze administrate.
  • Mulți români din străinătate au venit să petreacă Paștele alături de familie. Punctele de trecere de la granițe au funcționat zilele trecute la capacitate maximă. Doar ieri au trecut frontiera aproape 85.000 de persoane.
  • Peste jumătate dintre cuplurile căsătorite din România își țin banii la comun. În schimb, 90% dintre românii care au divorțat și sunt într-o nouă relație, spun că preferă să aibă conturile separate de parteneri.
  • Ziua de Paște îți aduce vreme frumoasă, cu maxime de 29-30 de grade Celsius. Dar vântul va sufla cu putere în toată țara.
  • Doi pensionari din Olanda sunt primii europeni care se mută într-o casă făcută complet la o imprimantă 3D. Construcția propriu-zisă a durat 5 zile.
  • Poți să le spui La mulți ani lui The Rock, lui David Beckham sau Donatellei Versace. Și nu uita de micuța prințesă Charlotte, fiica ducilor de Cambridge, care azi împlinește 6 ani.
  • Jose Mourinho nu se grăbeşte să revină pe banca tehnică a unei alte echipe, după ce a fost demis de Tottenham.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
BIN SALMAN CAUTĂ INVESTITORI PENTRU NEOM
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD