• Spune mi unde lucrezi, ca să-ți spun cât de fidel ești.85% dintre aventuri se întâmplă la locul de muncă. Unul din cinci angajați mărturisește că și-a înșelat partenerul cu un coleg. Astazi, la STIU, afli si despre ce meserii este vorba.
  • Un deputat francez vrea ca în meniuri să fie marcate toate produsele care „nu sunt făcute în casă”. O inițiativă care a încins discuțiile în Parlamentul francez vrea să sporească transparența în fața consumatorilor.
  • Cum să scapi de nervi și de probleme? E mai simplu decât credeai – trebuie doar să le arzi! Este studiul făcut de japonezii care spun că dacă doar iți scrii gândurile pe hartie, ai scăpat de furie.
  • A treia oară poate-i cu noroc! Politicienii au mai marcat o dată 20 de ani de la intrarea României în NATO… chiar dacă aceeași intrare am mai sărbătorit-o de două ori în ultimele două săptămâni.
  • Guvernul din Peru spune că are un rezident într-un oraș din munții Anzi, de 124 de ani… adică, cea mai în vârstă persoană din lume. E vorba de Marcelino!
  • Stăpânește arta… trișatului! A vrut să-și pună singur tabloul la muzeu, dar i-au pus pofta-n cui. Cum poti sa devii si tu piesa de muzeu afli… la ȘTIU

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1