- Am crezut degeaba că vom avea un boom al nașterilor în pandemie. După un 2020 în care am avut cele mai puține nașteri din 1967 încoace, un minus de 40.000 de nou născuți, urmează un an 2021 în care lucrurile arată la fel de rău.
- Tradițional românesc, dar să vină de afară. Ne lăudăm că vrem să mâncăm românește, dar doar gură e de noi. „Crescut în România” nu se vinde.
- Pentru că legile se contrazic între ele și medicii se pot pensiona la vârste diferite, sindicaliștii din Sănătate se întreabă dacă medicii din specialități grele – Terapie Intensivă, Urgență sau Chirurgie – vor fi capabili să muncească până la 67 de ani.
- Până aici s-a ajuns cu bătălia pentru șefia PNL. Bush se bate cu Ronaldo. După ce Orban s-a comparat cu Ronaldo, Citu e comparat cu fostul președinte al Americii, George W. Bush.
- Cât de mult ne sperie Rusia lui Puțîn? Pentru că avem prea puțini militari rezerviști, Ministerul Apărării se gândeste să aducă din nou militarii în termen în România. Fără că armata să fie obligatorie.
- Se intamplă în America: Femeile însărcinate ar trebui să se vaccineze anti-Covid. La noi, Agenția Europeană a Medicamentului analizează câteva reacții apărute după vaccinarea cu Pfizer și Modernă, să vadă dacă vor fi declarate că efecte secundare.
Alex Orian, Raisa Humeniuc si Corina Popa, pentru a doua oara in juriul ȘTIU. A fost asistent universitar la o universitate din Madrid, dar s-a întors în România, unde a decis să ia pe cont propriu lupta cu dezacordurile gramaticale. Corina Popa s-a întors din Spania și a înființat Școala de Gramatică. „Ca să știm că mergem la serviciu, nu la servici”.
Advertisment