• Cum au transformat politicienii noștri Sărbătoare Sfintei Mării într-o festivitate a „Sfintei Măriri” – Iohannis s-a întrecut în decorații și laude la Constanța, iar Ciolacu a plecat la mănăstirile din Moldova să afle dacă are sau nu har… de președinte.
  • Vine sau nu pacea în Gaza? Israelinieii s-au întânit la Doha cu negociatorii din Qatar și Egipt, asistați de americani, ca să găsească soluții pentru încetarea focului. Au lispit însă inamicii Israelului – cei din gruparea Hamas. Nu avem ce negocia, au declarat palestinienii.
  • Cum să promovezi turismul în țara ta? Nu-l mai promovezi deloc! Antireclama poate fi de fapt o reclamă mai bună, asta e strategia la care s-au gândit norvegienii din Oslo.
  • De ce înviați fantomele trecutului? Englezii sunt supărați pe urmașii lui Hugh Heffner că vor să relanseze pe piață o celebră revistă pentru bărbați, într-o epocă în care trupul femeilor nu mai poate fi o simplă marfă.
  • Vrei o adevărată fermă la tine în apartament, la oraș? Studenții de la Agronomie din București îți dau soluția – poți să crești salată și ridichii pe balcon sau în bucătărie – nu ai nevoie de pământ, instalația hidroponică vine cu toți nutrienții necesari pentru plantele tale.
  • Șefu’, ce AI cu mine? Scenariul terminator în care ori stai la chat…GPT cu managerul robot, ori pleci din companie pe vecie! UIn sondaj făcut de kaspersky vede drept foarte probabi un astfel de scenariu – nu mai e mult până când vom avea manageri roboți.

Recomandări

CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?
CINE CONDUCE ROMÂNIA
CIOLACU RĂMÂNE PREMIER
CINE CONDUCE ROMÂNIA?