• Putin răspunde la acuzațiile Occidentului. Uniunea Europeană ar putea pierde 400 de miliarde de dolari din cauza sancțiunilor, care s-ar putea întoarce împotriva celor care le-au impus.
  • Poate asta să apropie mai mult sfârșitul războiului. Comisia Europeană consideră că Ucraina și Republica Moldova pot primi statutul de țări candidate la UE. Decizia ar putea fi luată săptămâna viitoare. Ambele state au însă în față reforme importante, în special la statul de drept, corupție și oligarhi.
  • Noul truc prin care ai dreptate și atunci când minți. Smartphone-urile te ajută să schimbi textul mesajelor după ce destinatarul l-a citit. Ai grijă la printscreen.
  • Războiul Covid continuă și azi. Revolta elevilor care au fost puși să tacă doi ani de zile non-stop. „Aveți voie să vorbiți până la următorul val!”.
  • Bucuroși de oaspeți, dar doar pe jumătate. Cel mai nou raport despre turism arată că peste două milioane de străini au vizitat România, în 2019 și au cheltuit în țară șapte miliarde de lei. Puteam face mai mult. Problema este că mai puțin de jumătate au venit să stea la noi în vacanță, restul sunt vizite scurte. Erau cu treabă.
  • România stă să cadă. Prăbușirea podului din Neamț, abia reparat, scoate la iveală o situație dezastruoasă. Aproape 2.400 de poduri administrate de Compania de Drumuri au nevoie de reparații. Asta înseamnă mai mult de jumătate dintre ele. 53 sunt gata să cadă în orice moment.
  • Încă o dovadă că românii nu sunt ușă de biserică. După ce au fost studiate 25 de milioane de nașteri, rezultă că românii încalcă grav postul. Perioada preferată de sex este postul Craciunului.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA