• Tinerețe fără bătrânețe? Te costă doar trei sute de dolari pe lună. Asta dacă te iei după rețeta milionarului american care, ca să se mențină tânăr toată viața, își făcea transfuzii cu sânge proapăt, de la fiul său adolescent. Nu încerca așa ceva pe pielea ta, fără sfatul medicului!
  • E sau nu nocivă social-media pentru sănătatea noastră mentală? Oricât ți-ar părea de ciudat, nu există niciun studiu care să confirme, nici să infirme asta. E concluzia la care au ajuns psihologii de la Universitatea din New York. Până la noi concluzii, moderația e calea cea mai bună, dacă-ți place să rămâi conectat.
  • La Dolce Vita de pe peron. Cum faci să vezi Italia dintr-un vagon de lux? Plătești acum, te plimbi la anul.
  • Meserie, te halesc! Tinerii aleg să renunțe la studii superioare și se apucă de joburi mai.. tradiționale. Banii vin mai repede, sunT mai mulți iar oamenii nu se simt amenințați că tehnologiile noi îi vor lăsa pe margine.
  • Panouri solare pe toate gardurile!… Și o poartă larg deschisă pentru chinezii care strică piața de energie.
  • Gardian, ne-ai dat stingerea? Deținuții dau în judecată închisorile, nu-i lasă să vadă eclipsa.
  • Își dau șefii întâlnire! Klaus Iohannis îi primește mâine la Palatul Cotroceni pe președintele Consiliului European, Charles Michel, și pe premierii din Ungaria, Belgia și Croația. Iar la sfârșitul săptămânii va veni la București și cancelarul german Olaf Scholz – reuniunea liderilor Partidului Socialiștilor Europeni.
  • Timp de 3 zile și 3 nopți… Lukașenko va face exerciții militare în Belarus, aproape de granița cu Polonia, Lituania și Ucraina. „Dacă vrei PACE, trebuie să te pregătești de război” – explică Lukașenko.
  • În Orientul Mijlociu numai pace nu e. Israelul a ucis 3 comandanți militari iranieni, printre care unul de rang înalt, la reședința ambasadorului din Damasc. Asta ar putea înseamna începutul unuei escaladări bruște a conflictului dintre Israel și Iran, spun analiștii politici internaționali.
  • Și China vrea pace, așa că se pregătește… de război. Mai multe imagini din satelit arată cum China a construit un fals Taipei într-o regiune izolată din nordul țării – ca să poată simula invadarea Taiwanului.
  • Acțiunile Xiaomi au crescut cu până la 16%, o valoare de piață de peste 7 miliarde și jumătate de dolari, după ce săptămâna trecută, producătorul chinez a lansat SU7, primul său automobil electric. Anterior, o firmă de brokeraj calculase că Xiaomi ar pierde aproximativ 10.000 de dolari la fiecare automobil electric vândut.
  • Panourile fotovoltaice au devenit atât de ieftine încât germanii și olandezii le folosesc să construiască garduri, în condițiile în care creșterea producției chineze saturează piața globală. Un alt motiv sunt costurile de instalare – manopera și schelele – , care implică cei mai mulți bani.
  • Și… guvernele din Marea Britanie și America au anunțat că vor lucra împreună pentru a testa în condiții de siguranță cele mai puternice modele de inteligență artificială. Acordul își propune să stabilească o abordare comună a testării siguranței A.I., să facă schimb de angajați și de informații.
  • Dacă pensiile românilor nu ajung la timp, șeful Poștei Române poate să-și ia adio de la funcție, a avertismentul lui Ciolacu pentru directorul Florin Valentin Ștefan. Sindicatul poștașilor a intrat în grevă iar angajații Poștei cer măriri de salarii în două tranșe. Vor o creștere de aproximativ 370 de lei anul acesta.
  • Asta înseamnă oare să semnezi ca primarul? Candidatul Coaliției, Cătălin Cîrstoiu și Prefectul Rareș Hopincă și-au pus semnătura de susținere pe listele… USR, pentru candidatul Radu Mihaiu, actual primar la Sectorul 2. Nu au făcut-o gratis – la schimb, useristul Mihaiu le-a oferit și el o semnătură de susținere.
  • Românii și-au luat doza de… risipă! Ministrul Rafila ne spune că mai avem rămase în depozite 3 milioane de doze de vaccin anti-Covid. Rafila mai spune și ca alte 7 milioane de doze au fost sau urmează să fie distruse.
  • Nu degeaba a fost cod galben și portocaliu pentru fenonemene meteo extreme. Rafalele de vânt, care au depășit chiar și 120 km pe oră, au smuls tot ce le-a ieșit în cale în capitală și în mai multe zoine din țară. Panouri publicitare puse la pământ, copaci și stâlpi căzuți pe străzi, în capitală și alte zone din țară, circulație feroviară întreruptă în județul Prahova și o mulțime de apeluri la 112, cam așa arată bilanțul transmis de Inspectpratul pentru Situații de Urgență. Până și activitatea protuară a fost întreruptă din cauza vântului puternic.
  • Consiliul Local din Constanța lansează programul Prima Casă… renovată corect! De acum constănțenii nu mai pot intrerveni haotic asupra fațadelor clădirilor din centrul vechi a orașlui. Lucrările de restaurare sau reparații pot afecta elementele structurale sau decorative ale clădirilor. Prin urmare, consiliul local a votat un regulament pentru intervenții asupra construcțiilor din centrul vechi al Constanței și au oferit și un ghid de tip „așa DA, așa NU”, în care sunt date exemple de clădiri renovate corect și intervenții greșite.
  • A venit căldura, apar și căpșunile! Dar nu te repezi să le cumperi pe primele care îți ies în cale. Inspecția sanitară a retras de la vânzare un lot de căpșune importate din Grecia. Motivul – fructele conțineau un pesticid interzis în UE – karanjin.
  • Altfel cum se poate explica faptul că a fost nevoie de 9 minute la meciul de aseara – Dinamo – Petrolul, pentru ca arbitrii să decidă dacă a fost sau nu penalty la ultima faza a meciului. Deși au stat atât de mult, arbitrii au gresit – consideră specialistii din fotbal, dar si cei care au vazut meciul de la stadion – printre ei Mircea Lucescu și Ionut Lupescu. Dinamo a fost egalata din penalty de Petrolul, 1-1 si ramane pe loc de retrogradare.
  • „Opriți timpul” strigă si Mike Tyson, care isi face reclamă pentru lupta din vară cu youtube-ul Jake Paul. „Cine mai umple un stadion de 80.000 de locuri la 58 de ani?” se mandreste fostul campion mondial la box „Fanii mă cer cu disperare – voi fi acolo” – se mai laudă Tyson.
  • Îți poți închipui o Românie în care toată lumea poartă numele de familie Popescu sau Ionescu? Ei bine, scenariul ăsta este mai mult decât plauzibil în Japonia. De fapt e chiar mai rău de atât. Un studiu făcut de Universitatea Tohoku estimează că în ritmul în care evoluează populația în țară, până în anul 2.500 toți japonezii ar urma să poarte numele de familie „Sato”. E vorba totuși de o jumătate de mileniu, cu toate astea, cercetătorii sunt îngrijorați – scăderea demografică este o situație cu care Japonia se confruntă chiar în prezent.
  • Președinta din Peru, Diana Boluarte „n-a dat ceasul înapoi” și asta a aruncat-o în ditamai scandalul de corupție. Presa din Peru a publicat fotografii în care președinta Boularte poartă ceasuri de lux, însă nemenționate în declarația de avere. O treime din miniștrii guvernului din Peru și-a prezentat demisia. „Plecăm pentru că asta îi cerem și doamnei președinte să facă”, a fost declarația miniștrilor. Demisiile vin la o zi înainte de învestirea noului prim-ministru – Gustavo Adrianzen.
  • O mutație virală le dă bătăi de cap americanilor. Nu te gândi la Sars-Cov.. e vorba de virusul gripei aviare. Un american a luat gripă aviară, însă nu de la păsări, ci de la vite. Virusul grupei aviare trecut de la păsări la vaci și a îmbolnăvit cirezi întregi de vaci de lapte, în mai multe state americane.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA