• America trece la nivelul următor l-a trimis în Afganistat pe șeful CIA ca să negocieze cu șeful talibanilor – discuțiile sunt momentan la secret, logic.
  • Pe mâna cui a dat banii țării prim-ministrul Cîțu – noul sef de la finanțe, Vîlceanu, crede că salariul minim în România este mai mare -1.600 de lei. Poate așa și-ar dori – peste un milion de români câștigă 1.386 de lei.
  • Unde-i lege e și tocmeală. Chiar dacă ministrul Educației a anunțat că școlile se vor închide când coeficientul Covid trece de 6 la mie. Asociația părinților face sondaj pe net – să vedem dacă părinții vor să-i vaccineze pe copii și să aleagă între ore la școală și ore online.
  • Și declarație urâtă: Sunteți prea urâte ca să vă găsiți bărbați. Președinta Tanzaniei s-a pus rău cu fotbalistele din țara ei.
  • Cresc cazurile Covid la noi – aproape 800 azi. E semn că se apropie mult discutatul val 4 al pandemiei –  dar Arafat spune că nu vor fi restricții atât de dure ca până acum.
  • Politicienii care plâng că țara nu are bani și promit că vor să renunțe la o parte din veniturile lor au propus că subvențiile partidelor să fie mărite cu peste 100 de milioane de lei. Au redus, da, însă doar în postările de pe Facebook.
  • Această Românie fără copilărie. În Vaslui – o nouă statistică anuntă că sunt însărcinate încă 10 fete mai mici de 15 ani. Dublu că număr față de prima jumătate a anului trecut. În Vaslui mai sunt gravide 195 de fete Între 15 și 19 ani.
  • „Câți ani aveți? 45. Mulțumim. Vă contactam noi.” – cam așa au loc interviurile de angajare la noi.

Recomandări

NOU COD PENTRU SCHENGEN
CE FAC ELEVII ÎN SĂPTĂMÂNA VERDE
NE-A SALVAT VACCINUL?
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT