Laura Buciu, Balazs Barabas și Oana Gheorghiu, cofondator Asociația Dăruiește Viață, sunt juriul de astăzi.

  • Am trăit și au pozat. Associated Press a realizat o listă cu 150 de imagini cu evenimentele memorabile ale anului. Aproape toți ochii au fost îndreptați către războiul din Ucraina. Ce ne-a mai atras atenția – imediat la ȘTIU.
  • Moș Crăciun le îndeplinește dorinta celor care au strigat „Vrem spitale, nu catedrale!”. În cadoul PNRR sunt aproape două miliarde de euro.
  • NU E vreme de COVID. UE pregătește un set de restricții de călătorie să nu mai treacă printr-un nou val de infectări. Italia a dat nas în nas cu trecutul – jumătate de avion venit din Beijing în Milano avea Covid. Toți pasagerii bolnavi sunt chinezi.
  • După peste 30 de ani, Guvernul își dă seama că turismul… poate produce bani. Agențiile care aduc străini în România primesc bonus 40 de euro pe cap de turist.
  • Nu ne grăbim nicăieri, că tot acolo ajungem… Ministrul Educației – Ligia Deca – amână pe anul viitor noile legile ale educației. N-a avut timp să le pună la punct în primele 3 luni de stat la birou. Ce-i așteaptă pe copii la anul – nici ea nu știe!
  • I-a urat de i-a calmat…de tot! Sute de englezi au primit SMS-ul groazei de la spitalul către care plăteau abonamente uriașe. Au aflat că au cancer, deși n-au aveau, chiar în ziua de Crăciun. Ce a urmat – afli în curând la ȘTIU.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT