• România poate să voteze electronic, doar că nu vrea – politicienii ne pun bețe în roate. STS spune că e gata să facă o aplicație, dar politicienii trăiesc cu frica să nu voteze alții în locul tău.
  • Ești mai aproape de Titanic decât știai. Miliardarii fac submarinul care te duce și te aduce sigur înapoi. De data asta.
  • S-a terminat visul frumos al lui Iohannis? NATO îl presează din ce în ce mai tare pe Iohannis să renunțe la cursa pentru șefia Alianței. Ce urmează acum? Asta se întreba și Comisia Europeană?
  • Ne dați ori nu ne dați…voie să lovim ținte militare din Rusia? Asta e întrebarea la care Zelenski așteaptă răspuns din toată lumea. Astăzi a primit undă verde și de la Polonia.
  • Cartofii franțuzești au fost trecuți pe lista neagră. Ce restricții alimentare mai au atleții de la Jocurile Olimpice? Îți spun eu imediat!
  • Asta minune modernă! O să înțelegi ce-ți spune câinele – îl învață A.I.-ul să vorbească!
  • Putin amenință, Occidentul sare-n apărare! Azi, a ajuns la Chișinău secretarul de stat american Antony Blinken care a vorbit despre integritatea teritorială și securitatea Republicii Moldova. Este a doua vizită a lui Blinken la Chișinău, ultima dată a fost în urmă cu doi ani.
  • Înaintea lui Blinken a mers la Chișinău și fostul Președinte al României, Traian Băsescu. Acesta și-a dat întâlnire cu Maia Sandu și au vorbit despre viitorul european al Moldovei. „Situația de securitate din regiune s-ar putea schimba, iar pentru Republica Moldova ar fi mai avantajoasă unirea cu România, astfel încât să devină automat stat membru NATO” spune Băsescu.
  • Marcel Ciolacu a fost azi în vizită în județul Prahova. Prima oprire a făcut-o la Halele Centrale din Ploiești, unde s-a întâlnit cu persoane din industria alimentară, cât și cu autoritățile locale. La final, premierul a participat la ceremonia de lansare a proiectului de modernizare a tronsonului dintre Valea Doftanei și Brădet-Săcele.
  • Iohannis ușurează viața părinților. Femeile gravide, cele care tocmai au născut și părinții din familii monoparentale nu mai pot fi obligați de angajatori să lucreze în timpul nopții.
  • Poliției române nu îi mai ajung BMW-urile pe care și le-a luat. Acum, Ministerul Afacerilor Interne îi cere lui Ciolacu să îi scutească de la Ordonanța Austerității, pentru că vrea să-și cumpere mașini noi în valoare totală de 200 de milioane de lei, până la sfârșitul acestui an.
  • Volkswagen o sa prezinte în 2027 o mașină electrică în valoare de 20.000 de euro, pe care o va produce în Europa. Asta o va ajuta să concureze pe piața mașinilor electrice la prețuri accesibile, pe care deja au intrat concurenții europeni și chinezi.
  • Și… tarifele RCA vor fi mai mari pentru șoferii cu mașini înmatriculate pe București și Ilfov. KMPG, care calculează prețurile de referință pentru RCA va face schimbări ale formulei de calcul, pentru ca rezultatul să reflecte realitatea din piață, spun sursele.
  • În acest an, Neuralink a implantat deja un cip în creierul unui om și s-a dovedit un succes. Musk caută încă trei voluntari între 22 și 75 care suferă de paralizie și vor să participe la studiu. Studiul va ține până în 2031 – oamenii vor putea controla telefoanele prin telepatie.
  • Poșta regală britanică are un nou proprietar, este vorba de un miliardar ceh care a dat 4 miliarde de euro pe cea mai respectabilă poștă din lume – cu o existență de peste 500 de ani. Miliardarul trebuie să păstreze sediului central la Londra și să plătească impozitul în Marea Britanie.
  • Peste 7.000 de companii mici și foarte mici au scos pe piață peste 50 de mii de joburi din ianuare până acum, conform datelor de pe platforma de angajare eJobs. În România funcționeză peste 400 de mii de microîntreprinderi.
  • Până la finala Champions League de sâmbată, ai în seara asta finala Conference League. Olimpiakos și Fiorentina se bat pentru trofeu de la 10 seara la Atena, dar nu pe stadionul lui Olimpiakos, ci al lui AEK Atena.
  • Barcelona are antrenor nou – a semnat astăzi cu neamțul Hansi Flick pentru două sezoane după plecarea lui Xavi. Flick a trecut și pe la Bayern Munchen între 2019 și 2021 când a câștigat și Champions League.
  • Cercetătorii au descoperit că egiptenii antici se luptau și ei cu cancerul și chiar făceau operații ca să scape de el. Britanicii spun că egiptenii făceau operații pe creier ca să scoată tumorile pacienților acum mai bine de 4000 de ani.

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?