• Credeai că doar România merge într-o direcție greșită? Fii fără grijă, toată lumea merge la fel. A apărut studiul care ne spune care sunt marile îngrijorări ale oamenilor, pe planetă: inflația rămâne pe primul loc în preocupările oamenilor, urmează sărăcia, criminalitatea, șomajul și corupția. Sănătatea și războaiele nu sunt pe primele locuri în preocupările oamenilor.
  • Tranzacție cusută cu ață albă! O papiotă din fir de Vicuna e mai scumpă decât o mașină!
  • Tot cu televizorul motivăm poporul? Ce rețea de social media își caută dreptatea prin campanii la TV?! Afli în dimineața asta!
  • Ți se pare că ai nasul mare? Poate ar trebui să-i mulțumești mamei tale. Sau nu. 🙂
  • Un nou studiu arată că o dietă bogată în proteine în timpul sarcinii poate influența trăsăturile faciale ale bebelușului.
  • Ori mai cumpătați, ori suntem „mâncați”! – aruncăm zilnic UN MILIARD de meniuri. Munții de mâncare ne sufocă planeta.
  • Timpul înseamnă bani? Află că se și devalorizează – o oră face azi 59 de minute! E din cauza încălzirii globale.
  • Astăzi se împlinesc 20 de ani de când suntem membri NATO. Pe 29 martie 2004, România depunea instrumentului de aderare la organizație la Departamentul de Stat al Statelor Unite. Ceremonia de ridicare a drapelului României la sediul NATO⁠ a avut loc la 2 aprilie 2004.
  • „Regele cripto”, Sam Bankman-Fried, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru fraudarea clienților și investitorilor companiei sale, FTX, aflată acum în faliment. E vorba de peste 8 miliarde de dolari pe care i-a folosit pentru a cumpăra proprietăți, pentru donații politice și alte investiții. Avocații săi anunță că vor face recurs.
  • Poșta germană renunță zborurile interne pentru transportul scrisorilor după aproape 63 de ani. Măsura are ca scop reducerea costurilor și a emisiilor poluante. Asta va însemna și o livrare mai lentă, dar guvernul german a decis să relaxeze normele care reglementează timpii de livrare.
  • După ce ne-a băgat cipuri în cap, Musk pregătește marea simbioză cu Inteligența Artificială. El spune că oamenii nu trebuie să nu „rămână în urmă” pe măsură ce A.I. evoluează. Musk s-a referit la device ca la un „fitbit în creierul uman”, și spune că îi va ajuta pe oameni să stocheze și să revadă amintirile.
  • Scandalul puiului colorat ajunge la faza pe minister. După ce fostul șef al ANPC, Horia Constantinescu, a anunțat că prin România zboară pui colorați artificial și și-a dat demisia pentru o candidatură la Primăria Constanței. vine și replica ministrului Agriculturii.
  • După război mulți viteji se-arată. Nicolae Ciucă spune că a anticipat războiul din Ucraina cu o lună înainte de începerea acestuia. Unui lider european Ciucă i-ar fi spus: ‘Într-o lună începe războiul’.
  • Dar Ciucă se dă viteaz și înainte de război. El nu exclude o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale. „Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe dar eu cred – şi cred asta din convingere – că românii se uită la tot ceea ce s-a întâmplat bun, la ceea ce nu s-a întâmplat, în această perioadă în România, analizează şi văd că totuşi şansa unei stabilităţi politice este cea care poate să asigure echilibru economic”, spune Ciucă.
  • Arabia Saudită a fost aleasă să conducă forumul ONU privind drepturile femeilor, deși este învinovățită pentru bilanțul său slab tocmai în ceea ce privește drepturile femeilor. Alegerea a fost criticată de organizații ca Amnesty International și Human Rights Watch pentru lipsa de protecție a femeilor împotriva violenței bazate pe gen.
  • Americanii au anunțat că au găsit sub apă două trupuri ale muncitorilor care lucrau la podul prăbușit din Baltimore. Cei doi muncitori găsiți morți erau din Mexic și Guatemala.
  • Pisicuță, pis-pis-pis, o poveste eu ți-am scris. În timp ce Joe Biden e prins cu problemele lumii, prima doamnă a Americii, Jill Biden, a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă – Willow. Cartea ajunge pe rafturi în iulie și Jill spune că o să vedem cea mai importantă casă din America prin ochii unei pisici.
  • Beyonce a dezvăluit tracklistul pentru primul ei album country, „Cowboy Carter”. Albumul anunțat pentru prima dată în pauza de la Super Bowl apare astăzi, și va avea 27 de piese. Printre ele și colaborări cu Miley Cyrus, Post Malone și Dolly Parton.
  • Ryan Gosling și-a făcut companie de producție! Actorul a făcut echipă cu un fost șef de la Apple ca să pună bazele „General Admission”, companie pentru care a semnat deja un prim-contract pe trei ani cu Amazon MGM. Gosling a spus că o să joace și o să producă filmele companiei.
  • Cei trei copii ai lui Michael Jackson au apărut împreună în public pentru avanpremiera spectacolului „MJ: The Musical” de la Londra. A fost una dintre puținele dăți când Prince, Paris și Bigi au fost văzuți împreună.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1