• De la inculpat, Trump trece el la acuzații. Sistemul de justiție nu face decât campanie electorala pentru democrați, singura crimă pe care am comis-o a fost să apăr statul american cu tărie, au fost declarațiile lui Trump la Mar a Lago, după ce a fost pus oficial sub acuzare și a aflat care este rechizitoriul.
  • În curând vom mânca legume cu garnitură de carne. Un kilogram de roșii e de 3 ori mai scump decât un kilogram de carne de pui. Întrbearea e – sunt roșiile prea scumpe sau carnea prea ieftină?
  • Cine-a pus mașina-n drum? Metoda oltenească prin care asfaltezi în jurul automobilului.
  • Prea multă muncă strică – tinerii au vrut să lucreze de acasă, dar nici așa nu le mai convine… Dacă salariul nu e cu adevărat motivant și nu e declarat clar încă de la interviu, nici nu mai vor să audă de job.
  • Primarul din Mogoșoaia a forțat regulile matematicii, ca să-i iasă socoteala la un vot în consiliu. Pentru că s-a încăpățânat, a ajuns până la Curtea Constituțuinală, care i-a demonstrat negru pe alb că greșește și i-a desființat hotărârea din consiliu.
  • Gata cu hibernarea! Guvernul le cere vânătorilor să isi incarce armele: Împușcați de 3 ori mai mulți urși, avem deja prea mulți!

Recomandări

REZULTATELE ALEGERILOR
ÎN SPATELE CORTINEI
ISRAELUL PREGĂTEȘTE ATACUL
BRITNEY MARRIED HERSELF
MOLDOVA ALEGE UE
O NOUĂ ACUZAȚIE