În cadrul statalității românești, familia istorică și fondatoare a Basarabilor a avut, ca și alte dinastii europene, ramuri înrudite, dar și adversare. Este cazul Drăculeștilor și al Dăneștilor care au dominat Țara Românească în secolele XV și XVI. Drăculeștii erau descendenții fiului nelegitim al lui Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul, legendarul Dracula, purtând acest nume de la apartenența sa la ordinul cavaleresc al Dragonului. Un fiu al său a fost Vlad Țepeș devenit celebru prin politica sa internă. și prin luptele cu turcii, alt fiu, Radu cel Frumos – dimpotrivă colaborator al otomanilor, ceea ce i-a adus dușmănia domnului moldovean Ștefan cel Mare care l-a învins în 1473, i-a dus familia la Suceavași s-a înrudit cu ea, căsătorindu-se cu Maria, nepoata lui Țepeș-, un al treilea frate a fost Vlad, Călugărul din care a descins Radu cel Mare, ctitorul necropolei drăculești de la Dealu și protector al tiparului slavon. El a fost tatăl lui Radu de la Afumați, vestit pentru cele douăzeci de bătălii cu turcii, amintite pe piatra sa funerară din biserica Mănăstirii Curtea de Argeș care, culmea ironiei, era ctitorie a neamului rival, al Dăneștilor.

Ultimii Drăculești au fost cei din așa – numitul neam al Mihneștilor: este vorba despre Alexandru II Mircea, nepotul lui Mircea cel Rău, cel coborât din Țepeș, de fratele său Petru Șchiopul care a domnit în Moldova, de fiul său renegat- Mihnea al II-lea Turcitul- și de nepotul său Radu Mihnea.