Știu, deci știi. Semnificația zilei de 25 Decembrie

Semnificaţia zilei de 25 decembrie, când majoritatea creştinilor, începând cu secolul al IV-lea sărbătoresc Crăciunul,  este multiplă. Ceea ce noi numim „Naşterea Domnului”,  descrisă în două evanghelii canonice, cea a lui Luca şi cea alui Matei, este o mare sărbătoare liturgică urmată de cea a „Botezului”, între Crăciun şi Bobotează fiind 12 zile care prefigurează cele 12 luni ale anului.

În vechile descrieri ale „Naşterii” apar mai multe personaje între care păstori şi faimoşii magi veniţi de la Răsărit care din veacul al IX-lea vor fi numai trei purtând şi câte un nume Melchior, Gaşpar şi Baltazar.   În vremea în care creştinii acceptaţi după 313 în Imperiul Roman celebrau Naşterea lui Hristos – nume care însemna „cel uns”, echivalentul grecesc din Noul Testament al ebraicului „Mesia” din Vechiul Testament -, adepţii cultului unui zeu oriental  Mithra, îl sărbătoreau pe acesta supranumit „lumina lumii”, tot la 25 decembrie. În fine, adoratorii cultului solar – între care se aflau în secolul al III-lea şi împăraţi romani – celebrau zeul soare tot în 25  decembrie („dies natalis solis”), ziua naşterii soarelui în preajma solstiţiului de iarnă, începutul plenitudinii solare, începutul vieţii, a ceea ce folclorul românesc numeşte plastic „Sfântul Soare”.

Într-un peisaj cultural precreştin şi apoi creştin ziua de 25 decembrie este, cum vedem, plină de înţelesuri.