Sunt o mamă singură. Și mi-e tare urât când rămân complet singură. Când Maria pleacă la tatăl ei, iar eu mă trezesc, singură, între 4 pereți. 4 pereți reci și goi. Și mă uit în jur. E liniște. Prea liniște. E gol. Prea gol.

Vreau să îl umplu. Nu vreau să mai fiu singură. Așa că îmi găsesc pe cineva care să îmi umple golul. O zi pe săptămână, cât nu e Maria la mine. Nu am lăsat-o de 2 ore la fostul, că sună plângând. Îi e dor de mine și vrea să vin să o iau și să doarmă la mine. Ce să vezi? Eram și eu la cină, la un pahar de vin cu un tip.

De care, culmea, chiar îmi place! Am încercat să o liniștesc, să îi spun că ne vedem mâine, să îi spun că e bine să petreacă timp și cu tatăl ei, că și tatălui ei îi e dor de ea, că mâine facem orice vrea ea. N-a fost chip s-o liniștesc. Așa că am făcut pe dura, deși mi se rupea inima. Ăsta e programul stabilit, Maria, o zi la tati și 6 la mami. Programul trebuie respectat! Mă întorc la masă, iau o gură de vin, încerc să reintru în atmosferă. Nu pot. Pun mâna pe telefon și îi dau un mesaj fostului. Bună, s-a liniștit Maria? Nu, plânge și-acum. E sus în mansardă, a găsit niște poze cu tine într-o cutie.

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Îi spun lui Andrei că îmi pare rău, dar nu mai pot rămâne. Ne vedem săptămâna viitoare! Cred. Sper… Mă duc să o iau pe Maria, mergem acasă și ne culcăm. A doua zi, ne trezim, o duc la școală. Dă-mi și mie un pupic înainte de școală, Maria! Hai, mama, gata, că suntem în fața școlii! Îmi întoarce fundul și pleacă

O iau de la After. Hai să mergem să mâncăm o înghețată. Nu, că mi-am făcut program cu colegii, mergem la Matei la seara de filme! Și uite cum m-a trăsnit imaginea cu mine, în mijlocul străzii, cu un ghiozdan în mână, privind în gol.

Adică ieri plângea de murea după mine, de zici că nu mă văzuse o lună, și azi mă ignoră. Iar eu am renunțat la singura mea seară din săptămână și la un tip tare fain. Știi ce fac? Îi spun chiar așa: Maria, nu mergi la niciun film! Azi ne facem program împreună, ieri plângea. Mergem să mâncăm o înghețată.

Ziua de ieri a fost o excepție, eu lunea am treabă, e ziua în care stai cu tatăl tău. Și mi-am mai spus și mie în gând, ca să mă îmbărbătez bine: am și eu o viață, o zi pe săptămână nu moare nimeni fără mine. Cu cât dai mai mult din tine, cu atât ți se ia mai mult. Până nu mai rămâne nimic. Nu vreau să ajung la nimic. Sunt sigură!