Sunt o mamă singură. E primul an în care nu mai vopsim ouă în trei. E primul an în care nu mai facem vânătoare de ouă în curte. E primul an în care nu mai mergem împreună la Biserica la slujba de Înviere. E primul an în care nu mai suntem o familie.
Advertisment
După 10 ani, cuiva i s-a părut că e mult prea plictisitoare viața asta de familie și că oricum nu știe cum de a îndurat atâta amar de vreme să trăiască într-o colivie. Ce să-i mai spui, dacă omul se simțea că îi bagă cineva pe gât cu forța viața de familie? Zboară, puiule, zboară! Sunt alți bărbați care ar da orice să aibă o astfel de viață, o familie frumoasă, o casă frumoasă, un copil frumos.
Tot ce-mi rămâne de făcut e să găsesc pe cineva care să iubească, nu să urască o astfel de viață. Și o să găsesc. Avem atât de multe de oferit. Și va veni vremea când tot atât de multe vom avea și de primit. Până atunci, deși era mai bine în trei, ne descurcăm și în doi, în două.
Recomandări
Nu am renunțat la obiceiurile noastre. Nu am vrut să ne simțim singure, să simțim că ceva lipsește, așa că i-am invitat pe prietenii fetiței mele la noi. După divorț, ne-am mutat într-un cartier cu o super comunitate și plin de copii. Nu a fost întâmplător, știam clar că o să avem nevoie de oameni mulți și frumoși în jurul nostru.
Am vopsit ouă împreună, apoi am plecat cu copiii la pădure pentru vânătoarea de ouă. Seara am mers la slujbă aproape tot cartierul. Peste tot, numai lumină. Mai ales la noi în suflet. Nimeni nu o să o stingă vreodată. Sunt sigură!
Partenerii noștri