Nu mă conduci! Cu această minunată replică m-a trosnit fetița mea de 8 ani în această dimineață când am dus-o la școală.
Cu alte cuvinte, mi-a interzis să mă dau jos din mașină și să o conduc până la poarta școlii. Sunt o mamă singură.
Am divorțat cu 3 luni înainte ca fetița mea Maria să înceapă clasa pregătitoare. 3 ani de zile m-am trezit la 6 și jumătate, i-am pregătit pachețelul cu fructe proaspete, i-am verificat ghiozdanul, hainele, vremea de-afară.
3 ani de zile m-am întors după 4 ore să o iau de la școală pentru că nu voia la After. Jonglam cu task-uri și cu deadline-uri la birou, pentru că totul se învârtea în jurul programului scurt de la școală al copilului.
Dar mi se umplea inima de fericire și mă treceau fiori de emoție de fiecare dată când mă îmbrățișa și mă pupa și își punea ghiozdănelul în spate și intra pe poarta școlii cu uniforma ei. Și mersul ei de rățușcă.
Mă uitam lung și se întorcea mereu către mine înainte să intre în clădirea școlii și îmi făcea o inimioară cu mânuțele. Azi însă nici măcar nu mi-a mai dat voie să ies din mașină.
TOP ARTICOLE
Știam că va veni și ziua asta. Dar nu credeam că atât de repede. Și de abrupt. Îmi iubesc copilul, dar îmi regret atitudinea.
Trebuia să mă gândesc și la mine, nu doar la ea. Trebuia să îi mai dau și câte-o banană la școală, nu 5 feluri de fructe spălate, curățate și puse în caserole diferite.
Iar în timpul acela trebuia să stau și eu 15 minute pe balcon, să îmi beau cafeaua și să mă încarc cu energie pentru o nouă zi.
Ce să mai spun despre faptul că de aproape 3 ani sunt complet singură? N-am ieșit nici măcar la un pahar de vin cu un bărbat.
Îmi iubesc copilul, dar sacrificiul trebuie să aibă limite. Acum sunt sigură!
Partenerii noștri
