Sunt o mamă singură. Mi-am asumat lucrul ăsta. Am avut o relație de 10 ani cu un bărbat pe care l-am iubit ca pe ochii din cap. M-a părăsit pentru că nu am putut să îi dăruiesc un copil. După ani de zile de încercări, tratamente, fertilizări în România și în toată lumea, medicii au avut o singură concluzie: nu puteți avea copii!
Advertisment
Ne-am despărțit, mă rog, m-a părăsit, de parcă cei 10 ani nu au contat. De parcă tot sacrificiul și suferința și așteptarea mea nu au contat. De parcă toată iubirea pe care i-o purtam nu a însemnat absolut nimic. I-am propus să adoptăm un copil, nici nu a vrut să audă: cine știe peste ce copil dăm? I-am propus să folosim o mamă surogat: cine știe ce face aia cât e gravidă cu copilul meu? Am auzit că e bine acum.
E însurat, are 3 copii, dar nu își iubește soția. Deci tot un soi de mamă surogat a fost și femeia asta. Eu, eu nu am renunțat niciodată la dorință de a fi mamă, de a avea un copil. Iar pentru mine, un copil al meu nu înseamnă un copil pe care l-am ținut 9 luni în burtă și căruia i-am dat viață. Pentru mine, un copil al meu înseamnă un suflet cu care împart tot ce am. Casa, viața, iubirea. Un suflet pe care îl iubesc, îl alint, îl alin.
Recomandări
Mi-am dorit să adopt foarte tare un copil, dar legislația în România e îngrozitoare. Mai ales pentru o mamă singură. De bărbați nu vreau să mai aud. Singura mea șansă, după ani de așteptare, a fost să adopt un copil greu adoptabil. Un copil…cu probleme, cum îi spune statul. O fetiță pe care am smuls-o din ghearele orfelinatelor și căreia i-am oferit o viață. O viață bună. Și iubirea pe care nu a primit-o niciodată, dar pe care o merită atât de mult.
Să nu vă fie frică să adoptați. Să nu vă fie frică să adoptați copii greu adoptabili. Să vă spun ceva: scos din acel mediu, copilul meu, pentru că da, este copilul meu, a înflorit. Și înflorește de la zi la zi. La fel și eu. Pentru că am apărut una în viața celeilalte. Sunt sigură!
Partenerii noștri