A venit momentul să vorbim despre elefantul din cameră – răul cu care vine la pachet inteligența artificială. Tot auzim că oricât de mult bine ne-ar face AI-ul, prețul pe care trebuie să îl plătim e unul pe care nu suntem gata să ni-l asumăm. Și asta e cât se poate de adevărat, la fel cum e adevărat și că poate nu ar trebui să ne dăm sufletul la schimb ca să folosim o tehnologie de ultimă oră – dar asta ține doar de noi.
Inteligența artificială lucrează cu un volum gigantic de date, printre care o grămadă de date personale ale utilizatorilor sau ale altor oameni pe care le ia fie direct de pe internet, fie chiar de la utilizatorii chatboților. Asta îi face pe mulți să se întrebe ce se întâmplă cu aceste date, ce fac giganții din tech cu ele? Le ține cineva în siguranță sau sunt o carte deschisă pentru hackerii care de abia așteaptă să le folosească împotriva noastră? Dar asta e doar exemplul care deshide o cutie plină cu griji. Nu mulți hackeri au reușit să ajungă la datele stocate de inteligența artificială, dar foarte mulți au început deja să o folosească ca să își facă viața mai ușoară când își păcălesc victemele. Partea în care au folosti AI-ul ca să își facă linii de cod pebtru viruși și programe de spyware a fost cea mai ușoară. Acum au trecut la etapa următoare – intră în viața ta pe ușa din față. Folosesc inteligența artificială generativă ca să simuleze vocea ta sau să creeze deepfake-uri cu tine atât de reale încât nimeni nu își poate da seama că sunt false. Asta înseamnă că te pot pune în orice situație neplăcută – te poți trezi peste noapte criminal sau poți face un comentariu rasist fară voia ta. Iar de aici până la șantaj e doar un pas!

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?