Un vârf de… Nucă

Calitățile terapeutice ale nucului au fost cunoscute din cele mai vechi timpuri, fiind pomenit în manuscrisele sanscrite încă din secolul I.î.H. Cu toate astea, se crede că nucul a fost prezent pe pâmânt înaintea perioadei glaciare, după care ar fi rezistat doar în câteva zone.

Primele livezi cultivate cu nuci au existat în antichitate în China, Japonia și India, de unde a fost adus în Europa de vechii romani. Apelativul de rege al tuturor pomilor a fost dat de savantul Carl Linne, care i-a dat denumirea științifică de Juglans Regia.

Dacii îl cunoșteau și venerau, ca pe un arbore magic dar și ca sursă de hrană și medicament. Nucul era sădit pe lângă casă cu ocazia unui  eveniment special, cum ar fi venirea pe lume a unui copil. Mai mult, nucile se înveleau în hârtii colorate și agâțate în bradul de Crăciun, în loc de globulețe. În Caucaz, nucul era considerat un copac sfânt. Acolo se găsesc pomi de peste 400 de ani vechime.

Astăzi cu toți știm că nucile se dăruiesc colindătorilor de Crăciun, Anul Nou și Bobobotează pentru că sunt fructele cele mai folosite de români. De la cozonaci, colaci și plăcinte la colivă sau măcinici. Ca să nu îți mai zic că și frunzele nucului sunt o comoară la casa omului. Sub formă de ceai, acestea îți echilibrează tranzitul intenstinal pentru o digestie de cinci stele.

Iar dacă vrei un păr sănătos cu o nuanță de roșcat arămiu, îți poți clăti părul cu o infuzie de frunze de nuc. Mai mult vitamina E ajută la menținerea sistemului cardiovascular dar și la reducerea colesterolului din sânge. Iar datorită conținutului sporit de magneziu, nucile posedă proprietăți calmante și puțin sedative.